În ultimele zile canalele media au fost de-a dreptul ”bombardate” de stiri si informații privind utilizarea a numeroase tipuri de rachete în luptele ce se poartă pe teritoriul Ucrainei. Dar ce sunt ele? Când au apărut? Care este puterea devastatoare a acestor arme de ultimă generație? O să aflăm toate aceste informații în articolul următor.
Istoricul unei rachete
Știm desigur că praful de pușcă a fost descoperit întâmplător de civilizația chineză. Iar de la ”praful negru” la primul dispozitiv primitiv de tip rachetă n-a fost decât o ”scânteie”. Pentru prima dată într-un document istoric se regăsește utilizarea unor ”baterii de rachete” rudimentare în conflictul chino-mongol din anul 1232. Bateria era formată dintr-un cadru de lemn ce se alimenta cu săgeți prevăzute cu o mică încărcătură de praf de pușcă ce le asigura o propulsie net superioară față de mașinile de luptă clasice.
Între anii 1780-1799 în al patrulea război anglo-mysorean, indienii regatului Mysore au folosit împotriva soldaților englezi tuburi de fier umplute cu praf de pușcă, legate pe tije lungi de bambus. Tuburile serveau ca și sistem de propulsie iar tijele de bambus sfârtecau trupurile ce se găseau pe traiectoria lor. Aceste rachete au provocat adevărate carnagii pe câmpul de luptă având o bătaie de până la 900 de metri, reușind astfel să traverseze formațiile organizate ale armatei engleze. Ideea a fost preluată și aplicată ulterior în războaiele Napoleoniene de către englezul Sir William Congreve. Au primit numele de rachete Congreve și au fost dezvoltate de acesta căpătând forme și proprietăți variate: rachete incendiare, rachete grele de 136kg folosite pentru bombardamente și rachete ușoare pentru lovituri directe asupra trupelor și a mașinilor de luptă.
În anul 1844 englezul William Hale crează prima rachetă modernă înlocuind tija clasică cu un sistem de aripioare ce îi confereau proiectilului o mișcare de rotație în jurul axei proprii. Astfel distanța de zbor și precizia au fost sensibil îmbunătățite.
Rachete moderne
Cele mai cunoscute rachete efectiv moderne au apărut în timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Oamenii de știință germani au dezvoltat celebrele rachete V-1, V-2 și numeroase prototipuri antinavale și antiaeriene. O rachetă modernă are în compunere un sistem de ghidare, un sistem de propulsie și zbor și un focos cu diferite încărcături explozive.
Sisteme de ghidare rachete
Sistemele de ghidare sunt diversificate și determină în general scopul pentru care va fi utilizată racheta respectivă. Cele mai cunoscute urmăresc pentru a-și atinge ținta o formă de radiație temporară – laser, IR, unde radio, sau ghidaje permanente ce țin cont de căldura emanată de țintă ori direct furnizate de un sistem de ochire sau un operator uman. Primele sunt cunoscute și ca rachete de luptă de tip ”fire-and-forget” – operatorul marchează ținta și lansează racheta iar apoi poate părăsi zona de contact vizual. Racheta va intercepta și va nimici ținta dacă nu este deviată, iar luptătorul se poate adăposti fiind astfel ferit de tirurile inamice. În cazul rachetelor cu ghidaj permanent tinta va trebui menținută până la contactul cu racheta – acest lucru fiind automatizat de către un sistem de calcul sau realizat manual cu ajutorul unui operator uman.
Sisteme de propulsie rachete și focoase
Rachetele moderne se clasifica după tipul propulsiei în 2 categorii: rachete cu motor rachetă și rachete cu reacție. Majoritatea folosesc pentru propulsie un combustibil solid și doar cele balistice au un lichid pe post de combustibil. Deși cel puțin teoretic o rachetă ar putea fi propulsată de orice tip de motor, rachetele de croazieră moderne folosesc moatoare cu reacție sau turboreactoare. Ca și în cazul rachetelor ce sunt lansate în spațiu, rachetele de luptă folosesc adesea motoare multi-stage. De exemplu o rachetă intercontinentală este ridicată la înălțimea dorită cu ajutorul unui motor amplificator iar apoi își continuă zborul folosind un motor cu reacție. Unele rachete mai neobiișnuite sunt pot fi lansate folosind piese de artilerie – ex MGM-51 Shillelagh ce era trasă cu ajutorul unui tun de tanc.
O rachetă modernă poate avea un singur focos exploziv sau chiar mai multe. Cele mai des utilizate sunt focoasele explozive ce produc pagube însemnate în zona imediat apropiată a punctului de impact. Însă rachetele pot fi de asemenea echipate cu focoase incendiare, submuniții, muniții nucleare, chimice sau biologice.
Tipuri de rachete
Rachetele se clasifică cel mai adesea după platformele de lansare și după tipul țintelor pentru care au fost proiectate. Există în prezent rachete ce pot fi lansate de pe platforme aflate la suprafață sau silozuri de rachete, baterii de rachete, vehicule lansatoare de rachete, rachete lansate de pe platforme navale sau submarine și bineînțeles cele aeropurtate.
Rachete balistice
Așa cum le spune și numele, rachetele balistice urmează o traiectorie balistică, similară proiectilelor de artilerie sau chiar a gloanțelor obișnuite. Sunt utilizate predominant pentru a lovi ținte la sol. Deși nu sunt cele mai precise arme de distrugere, rachetele balistice prezintă un avantaj extraordinar – datorită traiectoriei balistice sunt adesea greu sau chiar imposibil de interceptat. Putând fi echipate cu încărcături nucleare sunt folosite adesea de anumite state pentru descurajarea inamicilor. Cele mai cunoscute tipuri de rachete balistice sunt:
- Iskander – Rusia – rachetă balistică hipersonică SRBM(cu rază scurtă de acțiune aprox 1000km)
- DF-21D – China – rachetă balistica anti-navă cu rază mare de acțiune – peste 1450km
- Skybolt – SUA – rachetă balistică lansată din aer – programul a fost anulat
- Topol M – Rusia – rachetă balistică intercontinentală cu rază de până la 10.500km
Rachete de croazieră
Rachetele de croazieră sunt catalogate ca fiind arme de atac foarte precise. Sunt folosite în mod obișnuit împotriva țintelor terestre dar pot lovi și obiective navale. Se împart în două subcategorii – rachete de croazieră supersonice și rachete subsonice. Deși cele supersonice sunt greu de interceptat, prezintă costuri uriașe și adesea se preferă lovirea obiectivelor cu rachete subsonice – se poate concentra un număr mai mare de lovituri la un cost net inferior.
- Tomahawk – SUA – rachtă de croazieră subsonică ce poate fi lansată de pe orice tip de platformă
- KH-55 – Rusia – rachetă subsonică ce poate fi lansată exclusiv din aer de pe un bombardier tactic
- BrahMos – India/Rusia – cea mai rapidă rachetă anti navă din lume 7 Mach
Rachete anti-navă / anti-submarin
Clasa rachetelor proiectate pentru a lovi ținte navale s-a dezvoltat uluitor în preajma anilor 1960, odată cu apariția rachetelor de joasă altitudine – denumite ”sea-skimmers”. Majoritatea utilizează ghidarea cu ajutorul radarului sau prin infraroșu pentru a putea urmări amprenta de căldură generată de marile ambarcațiuni. Rachetele anti-navă(AShM) pot fi lansate de pe o varietate mare de platforme – nave de luptă, baterii terestre, submarine și avioane de luptă. Pe de altă parte, rachetele anti-submarin sunt dispozitive hibride compuse dintr-un corp rachetă și un corp de fragmentare exploziv cu detonare la mare adâncime.
- Zircon – Rusia – rază de acțiune de peste 400km, lansată terestru sau de pe submarin.
- XASM-3 – Japonia – rachetă cu raza de acțiune de până la 150km lansată din aer.
- Atmaca – Turcia – rază de acțiune de până la 220km ce poate atinge o viteză de 1.153km/h.
- ANL-SeaVenom – Franța/Uk – rază de acțiune 20km cu ghidare prin infraroșu.
Rachete anti-tanc
Rachetele și armele ghidate anti-tanc(ATGM-ATGW) sunt proiectate pentru a distruge vehiculele motorizate prevăzute cu un blindaj puternic. Acestea variază de la arme individuale până la sisteme de artilerie instalate pe trepied sau baterii terestre și vehicule de lansare. ATGM-urile moderne au o rază de acțiune mare și folosesc un sitem de lansare ”fire-and-forget” – operatorul poate părăsi locul din care a tras imediat ce racheta a părăsit lansatorul pentru a nu fi descoperit.
- Spike – Israel – sistem de ghidare IR, eficiență sporită între 1,5km-25km(varintele Spike-NLOS)
- Javelin – SUA – sistem de ghidare IR automat, poate lovi atât ținte terestre cât și ținte aeriene
- Milan – Germania/Franța – rachetă de infanterie anti-tanc, eficiență 3km, viteză 200m/s
- LAHAT – Israel – extrem de precisa -deviație max. 0,7m și probabilitate de distrugere a țintei de 95%
Rachete sol-aer/aer-aer
Rachetele sol-aer(SAM-SAGW) au apărut în timpul celui de al doilea război mondial și au fost perfecționate ca un răspuns al SUA împotriva atacurilor Kamikaze al avioanelor japoneze. În armatele moderne acestea au înlocuit dispozitivele clasice de apărare antiaeriană, tunurile antiaeriene având în prezent roluri strict specializate. Rachetele aer-aer sunt lansate de către avioane, bombaridiere și elicoptere de luptă pentru a lovi eventualele amenințări din aer. Se bucură de o precizie extraordinară și beneficiaă de un sistem hibrid de identificare a țintelor (ochire asistată de radar+IR+camere termale ce urmăresc amprenta de căldură).
- Iron Dome – Israel – sistem de rachete sol-aer proiectat pentru a intercepta rachete cu rază scurtă și obuze trase de la o distanță cuprinsă între 4km și 70km.
- GROM – Polonia – rachete sol-aer portabile ce vizează ținte aeriene aflate la joasă altitudine.
- CA-95 – România – rachete antiaeriene lansate de pe un vehicul anfibiu autopropulsat cu o rază de acțiune de până la 700km ce vizează ținte aeriene aflate până la 4.200m înălțime.
- 2K22M Tunguska – Rusia – detectare a țintei la aproape 38km, rază de acțiune 18 km și posibilitatea de urmărire a țintelor de până la 30km.
Rachete anti-balistice / anti-satelit
Rachetele anti-balistice au rolul de a proteja orașe și ținte terestre împotriva atacurilor cu rachete cu rază scurtă de acțiune. În funcție de viteza pe care o dezvoltă acestea sunt echipate cu diferite încărcături: încărcătură explozivă pentru rachete subsonice iar în cazul celor supersonice încărcătura poate lipsi. Rachetele anti-satalit(ASAT) au fost folosite doar în scopuri demonstrative. Până în prezent doar 4 state au dezvoltat sisteme ASAT – China, SUA, Rusia, India.
- AEGIS – sistem de protecție anti-balistic dezvoltat pe un ansamblu de platforme navale.
- Davids Sling – Israel – scut de protecție ce poate intercepta avioane militare, drone, rachete balistice, rachete cu rază lungă și de croazieră. Rază de acțiune de până la 300 km.
Surse: wikipedia.org, britannica.com.